7 lucruri importante pe care să le faci în noiembrie ca să te simți bine

Odată cu prima zi a lunii septembrie, toamna își intră în drepturi. Vântul bate rece, ploile se instalează comod pe străzile recent prăfuite de vară, iar păsările își răresc trilurile pe sub geamurile noastre. Și pentru a nu permite să intri în așa-zisa „depresie de sezon”, noi ți-am pregătit câteva activități pe care să le faci neapărat toamna aceasta:

  1. Curățenie generală în casă. Vara ai lăsat toate geamurile, ba poate chiar și ușile deschise. Fii sigur că indiferent cât de des ai dereticat prin casă, praful oricum și-a găsit locșor în cele mai inaccesibile colțuri. Iată de ce, îți sugerăm ca înainte de a trece la regim de toamnă, cu geamurile închise, să faci o curățenie generală și să scuturi tot ce poți scutura prin casă – plapume, perne, covorașe. Încearcă chiar și o curățare de praf a laptopului într-un centru de reparații laptop. Să vezi ce surpriză te așteaptă și acolo! Curățenia generală este importantă atât pentru a fi sănătos, cât și pentru a-ți limpezi gândurile și a-ți așeza emoțiile văratice înainte de a intra în sezonul rece.
  2. Pregătește-ți din timp hainele pentru sezonul rece. Toamna e minunată tocmai prin imprevizibilitatea ei. Pe cât de însorit e azi, pe atât de ploioasă și friguroasă poate fi ziua de mâine.  E bine să fii pregătit în prealabil și, în caz de necesitate, să ai la îndemână ciorapii groși și fularul călduros.
  3. Decorează-ți grădina și casa. Știm că decorarea casei se obișnuiește mai mult în preajma sărbătorilor de iarnă. Dar de ce să nu ne bucurăm ochii cu niște decor tomnatic? Și nici măcar nu trebuie să depui prea mult efort. Fructele și legumele de sezon, așezate pe un platou larg, vor servi drept un minunat decor în living sau bucătărie. Ei bine, e altă întrebare dacă vrei să sărbătorești Halloween-ul. Acest eveniment necesită un decor bine-gândit și dacă începi să îl planifici din Septembrie, ai timp berechet pentru a te pregăti de cea mai înspăimântătoare noapte a anului.
  4. Consumă fructe și legume. Toamna oferă o gamă largă de fructe și legume, toate bogate în vitamine. Faptul că sunt de sezon le face ușor accesibile și le poți găsi la un preț bun. Consumându-le din plin, îți vei îmbogăți sistemul imunitar cu un șir de vitamine și nutrienți, ajutându-l, astfel, să se pregătească de sezonul rece. Totodată, un regim bogat în vitamine  te vor scuti de avitaminoza specifică în această perioadă a anului.
  5. Petrece mult timp la soare. Unul din motivele apariției frecvente a stărilor depresive toamna, este insuficiența de lumină naturală și insuficiența de vitamina D. Din fericire, meteorologii ne promit o toamnă lungă și cu mult soare. Bucură-te de fiecare zi însorită și petrece-ți timpul cât mai mult la aer liber. Lumina soarelui la care te vei expune va favoriza secreția în creier a dopaminei, substanța responsabilă de starea de bine și vei acumula suficientă vitamina D, importantă și ea pentru buna ta dispoziție.
  6. Mergi în excursii. Bucură-te de timpul frumos pe care ni-l oferă toamna și mergi să explorezi locuri și oameni noi. Orașele europene sunt deosebit de frumoase toamna, când poți hoinări pe străzi fără a fi toropit de căldură, iar muntele te va copleși cu peisajele colorate și aerul rece.
  7. Savurează! Toamna e un mediator minunat între sezonul cald și sezonul rece. Poți merge încă la un party la aer liber, poți călători și poți liniștit și în voie să te pregătești pentru iarnă. Savurează toamna, căci e un anotimp al încheierilor, dar și al pregătirii pentru noile începuturi.

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.