Cat de periculos este parul de animale pentru cei mici

parul de animale

Cred ca toti parintii ce detin animale de companie in casa am auzit de la altii “mai intelepti” foarte des faptul ca suntem inconstienti ca i-am lasat sa creasca impreuna datorita parului de pisica sau caine inghitit de bebelusi care se duce in ficat sau plamani si creeaza probleme.

Ei bine este adevarat sau fals? Chiar trebuie sa renunti la animalul de companie al familiei atunci cand apare un bebelus?

Dar totusi, ce bine ca nu avem pisica! Atunci chiar ca ar fi fost rau, rau de tot. Cum, de ce? Pai, eu nu am auzit ca parul de pisica poate ajunge in plamani, in ficat, pe creier sau ca poate sa se faca ghem in stomac si sa blocheze totul pe acolo? Ba da, am auzit, inca de atatea ori ca as putea chiar sa incep sa si cred asta. Doar ca lucrurile nu stau deloc asa.

Ce se intampla daca inghiti par?

Aceasta este, cred eu, cea mai mare temere a unor viitori parinti, actuali posesori de animal de companie. Sau invers, dupa caz. Ce se intampla daca cel mic va inghiti un fir de par? si cu siguranta ca o va face, mai ales atunci cand va porni in patru labe prin casa. Raspunsul este: nimic.

Parul de animale este aproape identic cu cel uman, avand aceeasi compozitie chimica si fiind facut dintr-o proteina numita keratina. Aceasta nu poate fi digerata de om (de nici un mamifer, de altfel). Astfel, ca urmare a rezistentei la actiunea enzimelor digestive, in cazul in care este inghitit, parul este eliminat in scaun. si ar fi nevoie de smocuri intregi de par inghitite pentru a se face ghem in stomac si pentru a bloca tractul digestiv. Apropo, in literatura medicala exista cazuri de persoane care au trebuit operate din cauza unui ghem de par format in stomac. Dar acestea sufereau de o boala psihica extrem de rara, numita tricofagie, ce le determina sa-si manance propiul par, zilnic, timp de ani de zile, pana sa ajunga la operatie.

Mitul firului de par ajuns in ficat

si nu, firele de par nu pot ajunge altundeva decat in stomac. in cultura populara exista multe povesti de persoane care au fost la un pas de moarte din cauza unui fir de par care le-a ajuns in plamani, ficat sau creier. si ceva adevar exista in spatele acestor povesti. Doar ca este vorba despre un parazit care isi face drum spre aceste organe si care poate fi luat de pe blana animalelor nedeparazitate, si nu despre firul de par efectiv. Boala se numeste chist hidatic si este produsa de larva unui parazit (Echinococcus granulosus) care poate trai in intestinul cainelui. Ouale parazitului sunt eliminate impreuna cu fecalele animalului si contamineaza foarte usor mediul, depunandu-se pe plante, pe fructe si legume, in praful de pe jos, pe blana cainelui sau pe orice alte suprafete. Imbolnavirea se poate face prin contactul direct cu animalul infectat sau indirect prin inghitirea oualor de pe fructe sau legume insuficient spalate.

Totusi, atat timp cat animalul este deparazitat conform schemei recomandate de veterinar, sansele aparitiei chistului hidatic sunt inexistente. Mai mult, pisicile nici macar nu pot transmite boala oamenilor, ci doar soarecilor.

Chistul hidatic apare in special in ficat, dar poate sa apara si in plaman, creier sau chiar in os. Acesta este deci adevarul de la care a pornit mitul firului de blana ajuns pe te miri unde prin organism.
Alergiile la parul de animal

Animalele de companie pot totusi reprezenta o problema de sanatate in cazul in care copiii sunt alergici la ele. De fapt, alergia nu se manifesta la blana animalului, ci apare din cauza unei proteine prezente in saliva, urina, fecalale sau pielea descuamata (matreata) cainelui sau a pisicii. Cele mai comune alergii sunt cauzate de proteina Fel d1 in cazul pisicilor si Can f1 si Can f2 in cazul cainilor. Simptomele alergiilor la animale includ probleme respiratorii, congestia nazala, stranut, tuse, nas sau ochi care curg, respiratie suieratoare (wheezing), scarpinat, aparitia pe piele a unor eczeme sau urticarii. Reactiile alergice apar atunci cand sistemul imunitar identifica incorect agenti alergeni, cum ar fi particulele de pe pilea descuamata a animalelor, lansand in organism o reactie extrema.

Problema cu alergia la animale este ca acesti agenti alergeni pot ramane in aer cu lunile si adera la orice suprafata, inclusiv pereti, haine, mobila etc. in general, copiii care au in familie cazuri de alergie la animale au sanse mai mari sa fie la randul lor alergici.

O alta problema legata de animale si copii este ca alergenii specifici pot declansa crize puternice de astm, daca cei mici sufera deja de aceasta problema. in plus, animalele transporta in blana lor inclusiv alergeni din alte surse, cum ar fi praful sau polenul, iar in spatii inchise, o persoana cu astm va resimti acest lucru.
Sistem imunitar mai puternic

Pe de alta parte, mai multe studii au remarcat ca acei copii care cresc alaturi de animale au un sistem imunitar mai puternic si au sanse mai mici sa sufere de infectii respiratorii sau infectii ale urechii in primul an de viata. in plus, sansele sa dezvolte alergii la alti factori din mediu sunt considerabil mai mici fata de copiii care cresc fara animale de companie. Medicii nu au reusit sa explice mecanismul din spatele acestui fenomen, studiile bazandu-se pe corelatii. Dar se presupune ca are legatura cu faptul ca, prin contactul cu un animal, sistemul imunitar este ajutat sa se maturizeze, ceea ce duce la un raspuns imunologic mult mai adecvat atunci cand copilul intra in contact cu microbii.

S-ar putea să-ți mai placă și Mai multe de la același autor

Lasă un răspuns

Adresa dvs. de e-mail nu va fi publică.